Magento pune la dispoziţie un formular de contact într-o pagină Contacts, care nu apare în modulul CMS având drept consecinţe lipsa posibilităţilor de editare din interfaţa de administrare şi neafişarea breadcrumbs în pagină. Instrucţiunile următoare vor face pagina de contact accesibilă din backend, însă pentru modificarea formularului trebuie editat fişierul app/design/frontend/default/[tema_implicită]/template/contacts/form.phtml.
Pentru început se va crea o secţiune statică [static block] cu identificatorul [URL Key] contact-info
în care vor fi trecute informaţiile suplimentare, după care se va crea o pagină CMS incluzând următoarele caracteristici:
- URL Key:
-
contact-form
- Content:
-
{{block type='core/template' name='contactForm' template='contacts/form.phtml'}}
- Design > Layout Update XML:
-
<reference name="content"> <block type="cms/block" name="contact-info"> <action method="setBlockId"><block_id>contact-info</block_id></action> </block> </reference>
Pentru ca formularul să funcţioneze mai trebuie editat fişierul app/design/frontend/default/[tema_implicită]/layout/contact.xml înlocuindu-se <url>contacts</url>
cu <url>contact-form</url>
. Aceeaşi modificare URL trebuie efectuată şi asupra meniului principal.